Durerea de spate în timpul dimineții – cauze și remedii pentru ameliorarea durerilor
Cuprins
Când poate să apară durerea de spate?
De câte tipuri este durerea de spate din timpul dimineții?
Durere localizată în partea superioară a spatelui
Durere localizată în partea inferioară a spatelui
Cauzele apariției durerilor de spate din timpul dimineții
Remedii pentru durerea de spate
Exerciții recomandate în timpul dimineții ce vă pot ajuta să vă recăpătați flexibilitatea spatelui
- Întinderi ale colanei
- Exerciții pentru zona superioară a spatelui
- Întinderi ușoare pentru partea inferioară a spatelui
Cum puteți evita apariția durerilor de spate?
Când poate să apară durerea de spate?
În general, durerea de spate, indică existenţa unor afecţiuni ale coloanei vertebrale ce trebuie analizate şi tratate de către medicul secialist. Durerea de spate poate fi provocată şi de poziţia greşită din timpul somnului, de saltea sau de pernă, care uneori nu poate susţine zona cervicală în poziţia corectă.
Există situaţii în care durerea de spate apare şi în timpul nopţii, reducând astfel şansele ca persoana afectată să se poată odihni. Această problemă poat fi cauzată de afecţiuni severe precum hernie de disc, răni, fracturi, scolioză, cifoză sau artrită.
Este indicat să vă adresați unui kinetoterapeut care, vă poate analiza poziţia şi vă poate învăţa cum să o corectați. Tot medicul este cel care vă poate spune dacă există un dezechilibru la nivelul muşchilor şi vă poate da un program de exerciții pentru a vă ajuta să reduceți acest dezechilibru.
De câte tipuri este durerea de spate din timpul dimineții?
Durerea de spate din timpul dimineții poate fi de mai multe tipuri în funcție de zona în care apare.
Durere în zona cervicală
Dacă dimineața vă treziți și cu gâtul înțepenit, este indicat să vă schimbați perna pe care dormiți.
Un criteriu important de care trebuie să țineți cont atunci când vă alegeți perna este poziția în care obișnuiți să dormiți. Dacă dormiți pe burtă se recomandă o pernă mai moale ce se poate modela după forma corpului, sprijinind gâtul. Dacă dormiți pe spate se recomandă o pernă care să ofere spațiu pentru umăr și care să pastreze gâtul aliniat cu restul corpului. În cazul în care dormiți pe partea laterală a corpului, atunci se recomandă utilizarea unei perne terapeutice.
Durere localizată în partea superioară a spatelui
Dormitul pe burtă sau pe partea laterală poate provoca dureri de spate în timpul dimineții sau dureri apărute în zona umerilor.
Atunci când dormiți pe burtă, umerii și partea de sus a spatelui sunt într-o poziție de extensie, care poate deveni incomodă după mai multe ore. Dacă dormiți cu mâinile deasupra capului veți pune presiune asupra gâtului, iar mușchii se pot inflama până la nivelul umerilor.
Durere localizată în partea inferioară a spatelui
Dacă salteaua nu oferă suportul necesar de care aveți nevoie, poate să apară durerea de spate în timpul dimineții. Fermitatea saltelei nu înseamnă neapărat suport. Este foarte important să vă alegeți salteaua în funcție de afecțiunile de care suferiți, în funcție de poziția din timpul somnului, dar și în funcție de greutatea corpului.
Dormitul pe partea laterală poate pune presiune asupra articulațiilor sacro-iliace. O pernă plasată între genunchi poate elimina presiunea articulațiilor.
Cauzele apariției durerilor de spate din timpul dimineții
1. Poziţia greşită
Poziția greșită când stați în picioare sau la birou vă poate declanșa durerea de spate din timpul dimineții. Când stați în picioare, dacă muşchii sunt insuficient dezvoltaţi pot modifica poziţia corectă a coloanei. De asemenea contează şi poziţia în timpul somnului.
2. Salteaua nepotrivită
Salteaua trebuie să susțină corect spatele. O saltea prea moale sau prea rigidă poate determina durerea de spate din timpul dimineții.
3. Artrita
Artrita poate să apară la persoanele de peste 35-40 de ani şi poate da dureri de spate, indiferent de poziția în care dormiți. Artrita se manifestă prin dureri de spate şi încheieturi în timpul dimineții care pot fi ameliorate prin mișcare și dușuri fierbinți.
Remedii pentru durerea de spate
- Masajul înainte de somn cu o cremă care atenuează durerile musculare.
- Baia relaxantă cu săruri înainte de somn.
- Stretching-ul și exercițiile fizice – încercați ca în programul zilnic să introduceți și o serie de exerciții ușoare care pot ameliora durerile de spate.
Exerciții recomandate în timpul dimineții ce vă pot ajuta să vă recăpătați flexibilitatea spatelui
Întinderi ale colanei
Vă întindeți pe o parte, vă ghemuiți ușor și mențineți această poziție câteva secunde. Repetați de 4-5 ori aceste exercițiu și veți simți o întindere ușoară la nivelul coloanei vertebrale
Exerciții pentru zona superioară a spatelui
Ridicați mâinile deasupra capului și apropiați-le. Răsuciți apoi spre exterior palmele și îndepărtați bratele. Nu încercați să întindeți brațele mai mult decât vă simtiți confortabil.
Întinderi ușoare pentru partea inferioară a spatelui
Vă întindeți pe spate cu genunchii îndoiți păstrând tălpile pe podea. Rotiți ușor picioarele alternativ în stânga apoi în dreapta. Repetați exercițiul, deplasând picioarele spre fiecare parte, atât cât vă permite să vă simțiți confortabil.
Cum puteți evita apariția durerilor de spate
Trebuie să aveți grijă atunci când coborâți din pat – când vă treziți și vă dați jos din pat este bine să vă răsuciți spre marginea patului, evitând să vă ridicați în poziție verticală. Înainte de a vă ridica din pat, arcuiți usor spatele și aplecați-vă înainte spre șolduri, menținând spatele drept. Coborâți picioarele spre podea, urmând ca apoi să vă ridicați.
Mentineti spatele drept – postura, este foarte importantă dimineața pentru că mușchii, articulațiile și ligamentele încep să-și revină după o perioadă de inactivitate.
Evitați mișcările bruște și orice poziție care pune presiune asupra mușchilor sau articulațiilor. După o perioadă de inactivitate, corpul este predispus la răniri.
Comentarii
Nici un comentariu deocamdată.